Neagu: „Îmi place foarte mult modul în care lucrăm la CSM București; lucrăm intens, foarte inteligent!” | ProSport LIVE

Neagu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Interul stânga al echipei CSM București, Cristina Neagu, a mărturisit, marți, că este încântată de felul în care decurg pregătirile la noua sa formație, sub comanda antrenoarei daneze Helle Thomsen.

„Este stilul nordic de lucru, multă alergare, multă sală de forță. Îmi place foarte mult modul în care lucrăm. Mă simt foarte bine. Mi se pare că lucrăm la modul foarte inteligent, nu la modul acela de foarte multe antrenamente doar ca să fim acolo în sală. Avem destul de mult timp liber, dar lucrăm intens. Mi se pare foarte bine până în acest moment și nu pot să găsesc nici măcar un singur lucru care să nu îmi placă.

Nu numai neapărat de ea, și Adi (n.r. – antrenorul secund Adrian Vasile), toată lumea care lucrează la echipă o face foarte bine, fetele sunt profesioniste”, a afirmat Neagu, la ProSport LIVE.

Cristina Neagu, în vârstă de 28 de ani, spune că a avut o relație bună cu toate antrenoarele, dar precizează că au existat și unii antrenori din partea cărora a simțit lipsă de respect. Căpitanul echipei naționale consideră că tehnicianul suedez Tomas Ryde a implementat o altă mentalitate la prima reprezentativă a României. Interul stânga îl apreciază, de asemenea, pe noul selecționer.

„Eu cu toate antrenoarele cu care am lucrat, m-am înțeles foarte bine. Antrenorul trebuie respectat indiferent dacă e bărbat sau femeie. Toți au metodele lor de lucru mai bune sau mai puțin bune. Am avut și antrenori cu care nu am rezonat. Am lucrat cu niște antrenori de la care nu am simțit respect.

Tomas Ryde a luat presiunea de pe umerii noștri. Antrenorii români puneau foarte multă presiune pe mine. Dacă pierdeam un meci, mă arătau cu degetul. Tomas era un tip relaxat, nu punea presiune pe noi, pe rezultat, de aceea a și funcționat echipa națională. Să nu uităm că în perioada lui am bătut pentru prima dată Norvegia într-un meci oficial după 16 ani. Ambros Martin nu mai are nevoie de prezentare. Știm cu toții ce rezultate excelente a obținut la echipa de club”, a completat Neagu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o cucerească şi pe soacra acestuia
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
TEST OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Propunerea a fost deja FĂCUTĂ: „Să fie o examinare adevărată
TEST OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Propunerea a fost deja FĂCUTĂ: „Să fie o examinare adevărată"
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×